Nașterea.

Un proces natural, în urma căruia am ajuns astăzi să fim aproape 8 miliarde pe acest pământ și cu toate astea un subiect delicat în zilele noastre.

Dintotdeauna m-a înspăimântat ideea de naștere naturală și mi-am pus probleme de geometrie, să îmi închipui cum un corp mare iese printr-un cerc mic. Amuzant sau nu, imaginea asta mi-a dat permanent o stare de rău.

De când am rămas însărcinată m-am documentat serios despre acest subiect – care sunt etapele travaliului, cât durează, cât de tare doare, cum este expulzia, despre epiziotomie, despre refacerea de după. Am și vizionat o mulțime de nașteri pe YouTube, în special în alte țări, asta ca să știu la ce să mă aștept.

Un lucru m-a surprins: niciun moment nu am căutat ceva legat de cezariană. Pur și simplu nu am fost deloc curioasă și nu am luat în calcul acest scenariu, deși, cel mai important lucru pentru mine este să ne întoarcem cu bine acasă, iar jucăușa din burtica mea să fie bine, indiferent prin ce modalitate voi naște.

Până acum nu a fost nicio persoană, cu excepția soțului meu, care să mă încurajeze să nasc natural. Mare mi-a fost surprinderea când până și o bătrână lejer trecută de 80 de ani, m-a sfătuit: “Mamaie, tu să nu te chinui”.

În frumoasa noastră țară pare că nimeni nu mai are timp, răbdare și curaj să mai nască natural. La stat, pe lângă poveștile după care se pot face filme de groază menite să te facă să nu te mai simți niciodată singur acasă noaptea, partenerul tău de viață este un străin care nu poate lua parte la acest proces. Bărbatul pe care l-ai ales să te bizui și la bine și la rău, este privit de sistemul de stat ca un balon care se dezumflă ușor și pe care trebuie să îl mai și adune de pe jos. Are dreptul doar să își vadă copilul prin geam și.. cam atât. La privat primești condiții decente de curățenie și atenție – care sunt un privilegiu pentru care trebuie să decontezi o sumă frumușică la final.

Cum s-a ajuns aici? Cum a ajuns nașterea sa fie o sperietoare care să ne pună să pupăm sfântul bisturiu? În jurul meu cunosc puține mame care au născut natural, cele mai multe alegând cezariana. Unele nici nu își asumă alegerea, spun ca li s-a zbătut puțin ochiul și au avut un junghi și au zis ca nu au voie la naturală. Nu vorbesc despre mamele noaste. Ele majoritatea au născut natural.

Nu mă înțelegeți greșit, nu cred în eroine. Nu spun că trebuie să pleci și cu o statuie acasă, pe lângă copil, doar că ai născut natural. Dar nu înțeleg cum ne-am îndepărtat atât de mult de la simplitate și am ales operații. Cum s-a ajuns aici?

Nu mă dau bravă, nici pe departe. Și mie parcă mi se zbate un ochi și mă apasă un junghi când văd filmulețele alea cu femei epuizate de durere. Jucăușa mea îmi dă însă curaj, că vom reuși sa trecem cu blândețe și bucurie peste această etapă.

Aștept cu nerăbdarea părerea voastră despre naștere, despre cum a fost și cum v-ați fi dorit să fie. Sau despre cum visați să fie. Să-mi fie cu iertare dacă am jignit pe cineva, nu am intenționat. Rezultatul final este cel mai important, respectiv ca toată familia să ajungă cu bine acasă, unde se va descoperi cu stupoare că nimeni habar nu are de ce plânge copilul și ce este de făcut.

Voi cum ați trecut prin această experiență? Cum ați născut, natural sau prin cezariană? La stat sau la privat?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *