Salomon Eco Run

Enhance yourself
  •  
  •  
  •  

Într-o zi superbă de primăvară, la Moeciu, a avut loc Salomon Eco Run. Ediția numărul 10 a concursului a adus pentru mine prima alergare montană. Zilele trecute am stat puțin pe gânduri, dacă să particip sau nu, având în vedere lipsa de pregătire pentru o astfel de experiență, plus ploaia care m-a cam speriat. Vineri a plouat în mai multe reprize, însă dimineața de sâmbătă a început cu un răsărit perfect.

Mi-a plăcut foarte mult și abia aștept să repet experiența anul viitor. M-am simțit nepregătită și am avut motive întemeiate să mă simt așa. Nu se compară cu alergările cu care sunt eu obișnuită, dar îmi place diversitatea, așa că pentru anul viitor mă voi antrena temeinic pentru a avea un rezultat mult mai bun. Anul acesta am parcurs 14,14 km în 2h20.

Mi-a fost teamă să nu mă accidentez, mă gândeam cu groază la urcări, dar nici coborârile nu-mi dădeau motive de bucurie. Mă gândeam că va fi noroi și voi aluneca. Am fost precaută sau mai degrabă destul de fricoasă.

Concursul a început cu 3 km de alergare pe asfalt, cu urcare ușoară. Apoi am intrat în pădure pe o pod de lemn unde s-a creat o aglomerare. Apoi a urmat o urcare îndrăzneață, pe un single track. A venit și rândul coborârilor și apoi iar urcări și alte coborâri … a fost solicitant, cu foarte multe ruperi de ritm.

Priveliștea care ne-a așteptat pe toți, după lungile urcări, a fost o încântare. Am avut norocul să poposim pe un teritoriu foarte frumos. Mai jos am adaugat o serie de poze făcute cu repeziciune pe traseu. Te sfătuiesc să faci acest traseu, în alergare sau în mers. Îți va încânta ochii și îți va încărca bateriile.

Și nu uita să ai grijă de natură. Este casa noastră, a tuturor.

Înainte de start, cu Luna
Bucurie și oboseală de la final de cursă
PS: șireturile sunt roase de Luna – asta așa, pentru extra noroc.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *